Udrea, bordurile si tupeul
9 April 2008
Tupeul este arma favorita a gastii de interese a Elenei Udrea. Inarmata cu tupeu sare in apararea afacerilor cu borduri dintre Videanu primarul si Videanu producatorul de borduri. Tupeul etalat este al celor care fac cu zambetul pe buze afaceri cu statul condus de partidul din care fac parte fara sa isi permita luxul unei licitatii oneste. Tupeul marca Udrea e al celor care iti taie fata in trafic cu Q7-ele (cumparat din afaceri cu statul) si dupa aceea iti arata inelul de pe degetul mijlociu. Tupeul acesta ia nastere dupa ce toate parcarile din Bucureti ti-au fost puse la dispozitie de actualul locatar al Cotroceniului fara aceeasi urma de licitatie onesta.
Am fi fost umili si mandri ca suntem contemporani cu Udrea&Cocos daca afacerile lor s-ar fi derulat pe o piata libera si unde ingerinta statului la carma caruia se afla bunul lor prieten actualmente locatar al Cotroceniului ar fi fost inexistenta. Daca cuplul prezidential ar fi vandut bucurestenilor servicii si produse realizate dupa mintea lor de investitori privati ar fi insemnat ca traim intr-o lume normala. Insa toate afacerile lor au legatura intr-un fel sau altul si au fost sustinute sau inca mai sunt sustinute de legaturile undergound cu mici sau mari decidenti din lumea politica. Sa le luam pe rand pe cateva:
1. Parcarile in Bucuresti – le-au obtinut in urma relatiei lor privilegiate cu actualul locatar de la Cotroceni
2. Contractele de consultanta juridica ale Elenei Udrea cu RAPPS, in urma faptului ca partenerul de afaceri al lui Cocos a fost numit in Consiliul de Administratie al RAPPS
3. Contractele pentru furnizarea de servicii medicale pentru muncitorii romani plecati in strainatate, obtinute in urma relatiilor privilegiate cu acelasi locatar de la Cotroceni
Nu reusesti sa gasesti in istoricul afacerilor recente si importante ale cuplului Udrea&Cocos nici o referinta la business-uri “curate”, adica fara ca ele sa fi fost demarate/sustinute/saltate cu ajutorul conexiunilor politice ale acestora. Unii ar pune pariu ca respectivul cuplu nu ar reusi sa vanda un kilogram de mere in piata fara ca inainte locatarul de la Cotroceni sa nu dea telefon si sa le aranjeze favorabil ploile si sa le gaseasca un cumparator de incredere.
Cand traiesti pe picior mare si iti permiti un Constantin Vacheron, un Porsche de 4 miliarde de lei Vechi pentru ala micu, sau o geanta Hermes basca o vacanta prin vreo insula cu nume de baliza, tocmai pentru ca ai cunostinte in lumea politica care iti pot facilita castigarea lejera de contracte te numesti “afacerist pe banii statului” sau “businessman statal”. Adica esti intr-o pozitie similara/asemenatoare/identica cu cea in care se afla primarul Videanu cu furnizorul de borduri Videanu.
O reglementare in privinta interzicerii participarii cuplului Udrea&Cocos la licitatiile de stat si la contractele pe bani publici nu ii va indeparta pe acestia de borcanul cu miere pentru ca acestia au in sange amusinarea acestuia. Iar sa le interzici unor cetateni chiar membri ai cuplului Udrea&Cocos sa participe e curat neconstitutional.
Un prim pas inainte ar fi ca toate contractele sa fie atribuite in urma unor licitatii si nu negocieri directe iar cand vreun cuplu favorit prezidential da tarcoale sa i se dea peste manuta daca nu are cea mai buna oferta.