Autismul Clubului Roman de Presa de Ziua Mondiala a presei, 3 mai. Noi ne ducem la fund iar ei admira cerul instelat

2 May 2013
Cat autism la Clubul Roman de Presa! Mass-media tocmai se confrunta as we speak cu reincriminarea insultei si calomniei iar ei ne ureaza de 3 mai, Ziua Mondiala a Presei, “La multi Ani inspirati de ziua noastra!”! Jesus!!! Nu ma mira ca breasla asta a ajuns atat de jos profesional si controlata politic de tot felul de grupuri de interese care-ti dau peste mana imediat ce scrii impotriva lor sau a intereselor lor.

http://clubulromandepresa.ro/?p=452

Mesajul Clubului Român de Presă de 3 mai – Ziua Mondială a Libertăţii Presei

Mass-media româneşti trebuie să se relanseze prin jurnalism creativ şi management inspirat

Jurnalismul creativ şi managementul inspirat trebuie să fie căile de relansare ale mass-media, 3 mai fiind un bun moment simbolic  pentru exprimarea publică a acestor obiective.

Invocarea în continuare a „crizei”, după câţiva ani nefaşti pentru presă, este un drum înfundat, o abordare negativă şi folosirea sa nu poate fi o scuză pentru incapacitatea de a găsi soluţii  de redresare, altele decât tăierile de costuri.

Jurnalismul din România trebuie să redevină acum, nu într-un viitor nedefinit,  o forţă şi această stare de fapt trebuie să consacre prin recunoaşterea şi stimularea valorilor individuale, respectarea normelor etice şi a relaţiilor contractuale.

Sprijinul din partea autorităţilor, acordat în spiritul şi după regulile europene este util, pentru că predictibilităţile financiare şi legislative sunt cele care fac ordine într-un mediu economic încă fragil.

Dincolo de constrângerile realităţii, libertatea de exprimare trebuie apărată prin toate mijloacele decente şi administrată inteligent. În numele său, excesele nu se justifică, după cum şi limitările sunt abuzive.

La mulţi ani inspiraţi de ziua noastră!