www.mediainitiative.eu/ro. Semneaza pentru o presa nevamuita de interesele patronilor media
9 May 2013
Semnati acest demers pentru o presa mai libera si mai curata. Pentru ca interesul public de informare corecta a cititorilor sa fie cat mai putin “vamuit” de interesele patronilor media. E nevoie de 1.000.000 de semnaturi in 7 state europene. Pana acum s-au strans doar 8.000 dar mai e timp pana in octombrie.
http://www.mediainitiative.eu/ro/
Inițiativa Europeană pentru Pluralismul Mass-Media
Inițiativa Europeană pentru Pluralismul Mass-Media susține că instituțiile europene ar trebui să acționeze pentru protejarea dreptului la informație independentă și din multiple surse, așa cum prevede Carta Europeană a Drepturilor Omului.
Situația libertății și pluralismului mass-media în Uniunea Europeană se deteriorează. În unele țări, cum ar fi Ungaria, de exemplu, se înregistrează
ingerințe grave ale puterii politice, menite să controleze presa. Altele, precum Marea Britanie, suferă de o concentrare excesivă a proprietății de media, ceea ce conduce la influențe nedorite din partea anumitor grupuri economice – cazul notabil al imperiului mediatic al lui Murdoch – asupra procesului politic. În altele, ca în cazul Italiei, Bulgariei și, într-o oarecare măsură, al României, se înregistrează o suprapunere periculoasă a intereselor politice, economice și de media în mâinile acelorași persoane.
Fără o presă liberă, independentă și pluralistă, cetățenii sunt privați de posibilitatea a le cere socoteală celor aflați la putere. Corupția și proasta administrare a treburilor publice proliferează, afacerile personale și interesele politice înguste iau locul binelul comun, minoritățile sunt supuse unei marginalizări din ce în ce mai severe. Deteriorarea pluralismului mass- media și a libertății presei în Europa este, mai presus de orice, o amenințare la adresa democrației.
Instituțiile europene s-au abținut până acum, de la a lua poziții ferme împotriva statelor member ân chestiunea acestei deteriorări. Această
abordare reticentă pare să fi contribuit la un efect de domino, prin care schimbările negative asupra legislației dintr-o țară au dus, indirect, la restricții în altele. O inițiativă a societății civile la nivel european care cere un rol mai puternic al instituțiilor europene în menținerea și protejarea libertății și pluralismului mass-media este, de aceea, extrem de necesară.
Inițiativa Europeană pentru Pluralism în Mass-Media, care reunește o sută de organizații, companii de presă și organisme profesionale de pe întregul continent, vine să suplinească acest gol.
Mai mult decât o coaliție a celor interesați, Inițiativa este un subiect trans- național, cu ambiția de a realiza schimbări concrete în legislația europeană
și în practicile din mass-media. Pentru a sublinia această ambiție, Inițiativa a lansat o Inițiativă Cetățenească Europeană, un instrument nou de participare
democratică transnațională. Acesta permite unui grup de cel puțin un million de cetățeni, din cel puțin șapte state UE să prezinte direct Comisiei Europene un proiect legislativ.
Cerem Comisiei Europene să elaboreze o Directivă pentru protecția pluralismului în mass-media. În particular, solicităm: a) o legislație eficient
pentru evitarea concentrării proprietății în mass-media și publicitate; b) garantarea independenței organismelor de reglementare a media față de puterea politică; c) definirea conflictului de interese pentru a-i împiedica pe mogulii media să ocupe înalte funcții politice; d) un mai precis sistem de monitorizare la nivel european, care să verifice cu regularitate sănătatea și independența mass-media din statele member UE.
Inițiativa se bucură de un larg sprijin din partea mediilor culturale, academice și politice. Dar, mai presus de orice altceva, vrem să
mobilizăm cetățenii din întreaga Europă să ceară instituțiilor europene să își demonstreze atașamentul față de libertățile și drepturile cetățenești fundamentale, chiar dacă statele membre nu o fac.
Pentru aceasta, avem nevoie să atingem cifra crucială de un million de semnături, un număr care va pemite Inițiativei și cetățenilor care iau parte la
campanie să lanseze un process legislativ la nivelul UE.
E simplu să semnezi petiția și o poți face online. Alătură-te demersului nostru și apără-ți drepturile!