Cabinetul Cioloș, multe speranțe îndreptățite dar și câteva riscuri. Mediul privat și tehnocrații învață să se implice, ONG-iștii, să lucreze. Să vedem ce învață politicienii

15 November 2015

15.11.2015

Stelian Negrea

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/cabinetul-ciolos-multe-sperante-indreptatite-dar-si-cateva-riscuri-mediul-privat-si-tehnocratii-invata-sa-se-implice-ong-istii-sa-lucreze-sa-vedem-ce-inva-114604.html

Un pas mic pentru tehnocrație, un pas uriaș pentru România. De foarte mult timp un Guvern nu a fost învestit cu atâta speranță ca și Cabinetul Cioloș. De la prim-ministru până la fiecare ministru, nominalizările au fost așteptate cu sufletul la gură în special din cauza armatei de politruci corupți și incompetenți care au încălzit de 25 de ani fotoliile ministeriale. La o prima evaluare și într-o majoritate covârșitoare, procesul de formare a acestui Cabinet e o reușită fără să însemne că pericolele care pândesc un om într-o funcție publică dispar: incompetență, corupție, aroganță, autosuficiență etcetc

Sunt cel puțin trei elemente noi și extrem de îmbucurătoare care vin dinspre cabinetul Cioloș: un mediu privat care se implică alături de o tehnocrație care iese din zona de confort plus ONG-iși care au șansa să pună osul la treabă și nu doar să măcăne de pe margine și să-și încaseze sinecurile grase.

Sunt și elemente cărora unora le dau o amară senzație de nemulțumire: prezența unor oameni considerați apropiați unei gărzi vechi din politică sau dintr-p zonă a birocrației de stat în jurul cărora s-au petrecut unele fapte chestionabile.

Să începem cu partea plină a paharului care abundă în privința acestui guvern și care e mai importantă ca oricând zilele acestea. În sfârșit mediul privat a decis să se implice iar una dintre cele două mîini drepte ale lui Cioloș va fi un reprezentant al mediului privat. Costin Grigore Borc, vicepremier și ministru al economiei vine de la multinațională franceză. Există și părți bune dar și mai puțin bune. Indubitabil, omul știe economie învățată la firul ierbii. Nu e vreun politruc pus să dreneze resursele companiilor de stat către pușculițele de partid. Există însă riscul ca, Borc să fi fost sedus de spiritul corporatist de care se va simți la un moment dat nevoit să se revanșeze. Aceasta din urma este doar o simplă ipoteză, chiar un proces de intenție dar e un risc potențial chiar dacă șansele ca acesta să se materializeze ar fi de una la un milion.

În aceeași categorie intră propunerile de la Transporturi și Comunicații. Propunerii de la Transporturi însă i se reproșează o legătură mult prea strânsă cu un om de afaceri extrem de controverat: Cristian Burci, cel care a pus mâna pe o mare parte a industriei autohtone de construcții de vagoane.

Osatura Cabinetului Cioloș e formată însă din tehnocrați care și-au hârșâit coatele prin diferite instituții internaționale unde munca și performanța sunt cuvintele de ordine. Nu în definiția mediului privat dar oricum în niște termeni care ridică enorm de mult bariera pentru profesionalismul care trebuie să pună stăpânire pe birocrația de stat. Pe lângă Cioloș plutonul tehnocraților s-a instalat la Finanțe, Educație, Muncă și Sănătate, Agricultură, Energie, Fonduri Europene, Apărare, Dialog Social, Relația cu Parlamentul etc Majoritatea covârșitoare a celor de mai sus ar fi rămas cu siguranță în eșalonul doi al ministerelor și s-ar fi mulțumit să ridice din umeri justificat dacă, de exemplu, rapoartele lor ar fi fost ignorate de politruci burtoși. Însă acum au șansa extraordinară să nu se mai ascundă și să se implice din poziția decidenților finali. Acum pixul e la ei și nici o scuză nu-i va ajuta.

În sfârșit ONG-iștii au șansa implicării active și nu doar a măcănelii, câteodată extrem de corozivă, de pe margine unde se bucurau de o sinecură călduță. Și unde se putea implic aceștia dacă nu într-unul din cele mai importante ministere ale momentului, cel al Justiției. Cristina Guseth are un background extrem de solid pe Justiție unde cu ONG-ul pe care îl conduce este extrem de activ. Numai că riscul care o pândește pe Cristina Guseth este tocmai acest grad de implicare și numeroasele workshop-uri pe care le-a organizat în ultimul timp la care au participat extrem de mulți reprezentanți din sistemul judiciar. De asemenea, noul ministru al Justiției trebuie să uite de de legatura cu omul politic Monica Macovei și să fie extrem de atentă dacă în această relație nu există  posibile motive de îngrijorare.

Și acum la temerile legate de Cabinetul Cioloș dintre care se ridică cea legată de nominalizarea lui Vasile Dâncu pentru funcția de vicepremier și ministru al dezvoltării. De piciorul lui Dâncu atârnă faptul că a fost ministru al informațiilor publice pe vremea Cabinetului Adrian Năstase dar și că, pe vremea când Emil Boc era premier, a încasat o sumă frumușică pe un contrăctățel guvernamental. Dâncu este bănuit că are legături apropiate cu serviciile secrete iar acest lucru transpare și prin faptul că e una din piesele de bază ale revistei Sinteza dar și prin faptul că e maestru de ceremonii la televiziunea de știri Digi 24. Însă Dâncu spre deosebire de tineretul hulpav din PSD sau de bătrâneii decrepiți din același partid e, oricât de greu le vine unora să creadă, un reformist și un strateg și un sociolog respectabil.

Celelalte îngrijorări din Cabinetul Cioloș poartă numele de Petre Tobă, ministru desemnat pentru Afaceri Interne, căruia i se reproșează implicarea în dosarul Duicu (unde în opinia mea a fost chemat de către primul ministru în funcție și unde a ales să colaboreze cu anchetatorii și în care nu cred că are vreo implicare penală) dar și Lazăr Comănescu, ministru desemnat pentru Afaceri Externe, căruia i se reproșează un trecut să-i spunem eufemistic încețoșat și greu digerabil.

Oricum ar fi propunerile pentru membrii Cabinetului Cioloș sunt infinit mai bune față de toate guvernele care au trecut pe la Palatul Victoria în ultimii 25 de ani iar partea plină a paharului o excede cu muuult pe cea goală.

Dacă reușește în încercarea sa, Dacian Cioloș riscă să ridice atât de mult ștacheta care trebuie trecută la nivel guvernamental încât partidelor clasice, și așa secătuite de corupție și ineficiență, le va fi imposibil de trecut. Dacă eșuează, Cabinetul Cioloș are oricum meritul de a fi pus în discuție exact aeeași ștachetă pe care aceleași partide clasice nu o pot lăsa mai jos decât în ultimii 25 de ani. Strada va fi flămândă de reformă, va uita un eventual eșec și va fi la fel de exigentă ba chiar mai înverșunată. Cu o stradă încinsă suflându-i în ceafă clasa politică are doar soluția unei reforme profunde.