POLIȚIA LOCALĂ DIN MIHĂILEȘTI, PĂZITĂ DE FIRMA DE PAZĂ A FAMILIEI PRIMARULUI

19 iunie 2019

Stelian Negrea

Suntem la aproapei 25 de kilometri de București pe drumul spre Alexandria. Aici, în orășelul Mihăilești, un primar PSD a reușit recent performanța să pună paznici chiar la sediul Poliției Locale, instituție pe care abia o înființase.

Pe 1 noiembrie 2018, primarul Mihai Dobre a înființat Poliția Locală, gard în gard cu sediul Primăriei. Pe 12 octombrie 2018, cu doar două săptămâni înainte să înființeze Poliția Locală, primarul a aprobat atribuirea unui contract de 126 de mii de lei/ 12 luni, pentru paza 24 de ore din 24 a sediului primăriei și a curții aferente.

Contractul a fost obținut de Guaranteed Guard Security SRL, companie controlată de familia primarului prin interpuși.

Fiind în același perimetru, compania de pază păzește practic și Poliția Locală.

Astfel, Mihai Dobre a repetat o schemă pe care o aplicase cu succes cu opt ani mai devreme, când atribuise un contract public unei alte firme de pază controlată de fiica lui. A fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate (ANI), dar a contestat decizia, iar procesul nu a fost nici până acum finalizat.

DiscoverProject începe astăzi o serie de materiale care să explice cum sunt căpușate localitățile din România chiar de cei aleși să le asigure dezvoltarea.

BIROUL NOTARIAL

Pe Calea București nr. 187, chiar peste drum de sediul Primăriei Mihăilești, funcționează Biroul Notarial Ispas și Lixandru. Clădirea aparține familiei notarului Sorin Ispas, 49 de ani.

În ultimul deceniu, Sorin Ispas a fost personaj important în aparatul de putere al primarului PSD din Mihăilești, Mihai Dobre, fiind cel care l-a consiliat constant în probleme juridice și care a asigurat sedii pentru companiile de pază ale familiei edilului.

Mihai Dobre, primarul din Mihăilești. Sursa foto: Giurgiuveanul

Dobre l-a susținut pe Ispas să ajungă consilier județean PDL în Giurgiu, în anul 2008, dar notarul a părăsit poziția după un an, în 2009, după ce lipsise la majoritatea ședințelor ale consilierilor județeni.

Sorin Ispas avea încă de atunci relații strânse de afaceri cu libanezul Elias El-Khoury, patronul Avicola Mihăilești, care este din 2010, potrivit unor surse locale, nașul de cununie al lui Ionuț Dobre, fiul primarului.

Ionuț Dobre este șef formațiune la Poliția Rutieră din Bolintin Vale, județul Giurgiu.

Cei doi, Ispas și El-Khoury, au devenit, după 2008, parteneri în mai multe afaceri cu specific alimentar și agricol. Relația lor era atât de apropiată încât, pe 17 noiembrie 2009, Ispas l-a împrumutat pe afaceristul libanez cu 3,2 milioane de franci elvețieni, în condițiile în care depozitele sale bancare cumulau atunci 3,5 milioane de euro.

Avicola Mihăilești este o companie afiliată holdingului Agroli Group, patronat de afaceristul libanez Rami Ghaziri, anchetat de procurori pentru criminalitate organizată și fraude fiscale masive (peste 25 de milioane de euro).

Principalul său complice a fost, potrivit procurorilor, El-Khouri, anchetat separat, începând cu 2012, în alt dosar de evaziune fiscală.

(vezi aici mărturia unuia din libanezii din dosarul de criminalitate organizată ce descrie rolul pe care El-Khouri îl avea în schemele financiare)

Numele biroului notarial Sorin Ispas este menționat în documentele procurorilor, ca fiind locul în care membrii grupului de criminalitate organizată mergeau să parafeze tranzacții imobiliare și să dea declarații pentru preluarea unor companii.

(vezi aici și alte probleme cu legea ale grupării libanezilor și rolul jucat de notarul apropiat primarului PSD din Mihăilești)

COMPANIILE DE PAZĂ

O plimbare pe strada principală a localității dezvăluie cum compania asigură paza pentru mai toate micile afaceri, dar și la supermarketul Profi, sucursala BCR, filiala Poștei Române sau Liceul Tehnologic Tiu Dumitrescu.

Micii întreprinzători care au contract cu firma de pază știu că este afacerea fiului primarului, dar susțin că ei se asigură astfel că au ușa deschisă la Primărie, iar costurile nu sunt atât de mari. Încasările anuale ale companiei de pază au fost în ultimii ani de aproape 2,5 milioane de lei.

Afacerea Guaranteed Guard Security (GGS) repetă schema care l-a pus pe Mihai Dobre în poziția de conflict de interese.

În 2010, el a acordat un contract similar fostei companii GGS (Gerula Guard Security) SRL, deținută atunci de fiica lui. Guaranteed Guard Security a fost înființată în 2014, în timpul procedurii de lichidare al Gerula Guard Security, tot în casa notarului public, pe Calea București 187.

Apoi, Guaranteed Guard s-a mutat într-un apartament din strada Prunilor, unde în trecut a funcționat același birou notarial, în condițiile în care compania de pază deținea un apartament învecinat în același bloc.

Guaranteed Guard Security a fost înființată de Florentina Georgeta Olteanu, cea care fusese și ultimul asociat al Gerula Guard Security SRL, iar mare parte din personal a fost transferat atunci de la o companie la alta.

Pe 31 august 2017, Fiscul a executat silit compania Guaranteed Guard, pentru datorii restante în valoare de peste 900.000 de lei, cam cât înregistrase și fosta companie GGS.

Fiscul a scos atunci la vânzare trei proprietăți ale lui Ionuț Dobre, fiul primarului, inclusiv casa în care locuia.

Ionuț Dobre garantase o eșalonare de plată a datoriilor companiilor cu o ipotecă imobiliară, autentificată la notarul Sorin Ispas pe 29 noiembrie 2016.

La scurt timp, primarul Mihai Dobre a numit-o pe soția lui Ionuț Dobre ca șeful serviciului fiscal din localitate, după ce aceasta candidase și la funcția de consilier local în 2016.

(vezi aici proprietățile scoase la vânzare și problemele de care se plâng competitorii firmei deținute de primar prin interpuși)

CONFLICTUL DE INTERESE

Primăria Orașului Mihăilești a mai încheiat un contract de prestări servicii ( pază, protecție, ordine și control) cu Gerula Guard Security, precedenta companie GGS.

Contractul a fost încheiat pe 10 februarie 2010, cu doar o zi înainte ca Monica Dobre-Burada, fiica primarului, să cesioneze compania către Elena Daniela Anghel (care avea să se căsătorească, în acel an, cu Ionuț Dobre, fiul primarului).

Atunci, Elena Daniela (Anghel) Dobre, tocmai fusese angajată la serviciul de evidența populației din cadrul Primăriei Mihăilești.

Primăria a mai încheiat apoi două acte adiționale, în 2012 și 2014, anulate și acestea ulterior în instanță la solicitarea Agenției Naționale de Integritate (ANI), care constatase existența unui conflict de interese.

Într-un răspuns pentru discoverproject.ro, Agenția Națională de Integritate descrie evoluția procesului cu Mihai Dobre:”La data de 15 iulie 2014, Agenția Națională de Integritate a reținut, prin raportul de evaluare nr. 29358/G/II/15.07.2014, faptul că Mihai Dobre, Primarul Orașului Mihăilești, Județul Giurgiu, a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese.

Ulterior, Dobre Mihai a contestat în instanță raportul de evaluare emis de ANI, solicitând anularea acestuia. Prin sentința civilă nr. 85/19.01.2015 pronunțată în dosarul nr. 4939/2/2014, Curtea de Apel București a respins acțiunea acestuia și a menținut Raportul de Evaluare nr. 29358/G/II/15.07.2014 emis de ANI.

Împotriva acestei sentințe reclamantul Dobre Mihai a declarat recurs, acesta fiind respins prin Decizia nr. 2258/22.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

Deși a fost declarat incompatibil, Mihai Dobre a candidat la un nou mandat, câștigă alegerile iar acum folosește tertipuri avocățești pentru a contesta decizia ANI în instanță pentru a se menține la șefia comunei Mihăilești.

Miting din mai 2016 pentru susținerea candidaturii lui Mihai Dobre la primăria Mihăilești. Sursa foto: Vasile Arcanu

Mihai Dobre s-a arătat extrem de iritat de întrebările DiscoverProject legate de evoluția procesului cu ANI, ba chiar a susținut înainte să închidă telefonul că nu are nici un fel de proces cu ANI: ”Dar de ce vă interesează (n.r. despre evoluția procesului domniei sale cu ANI)? Interesați-vă în altă parte, la organele statului. N-am domnle nici un fel de proces”, a fost singura declarație pe care am reușit să i-o luăm primarului din Mihăilești.

” Ca urmare a deciziei ICCJ, ANI a comunicat raportul de evaluare rămas definitiv Instituției Prefectului Județului Giurgiu în vederea aplicării sancțiunii disciplinare. În consecință, Instituția Prefectului a emis Ordinul nr. 147/04.04.2017 privind încetarea mandatului lui Mihai Dobre, ordin care a fost modificat ulterior prin Ordinul nr.158/14.07.2017 al Prefectului jud. Giurgiu.

La data de 12 aprilie 2017, Dobre Mihai a formulat o plângere la instanța de judecată prin care a solicitat anularea Ordinelor Prefectului nr. 147/04.04.2017, respectiv 158/14.04.2017 (dosar nr. 632/122/2007 – Tribunalul Giurgiu).

Pe 22 iunie 2017, ANI a formulat cerere de intervenție accesorie voluntară în interesul pârâtului Instituția Prefectului Județului Giurgiu, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de Dobre Mihai, cu menținerea, ca temeinice și legale, a Ordinelor Prefectului nr. 147/04.04.2017, respectiv 158/14.04.2017. Procesul se judecă și în prezent”, se mai arată în răspunsul ANI.

OMUL LUI DRAGNEA

Un alt pion din aparatul de putere al primarului din Mihăilești este Liviu Alexandru Croitorescu, fost șef adjunct al Direcției Generale de Informații din Ministerul de Interne.

Acesta a rămas un personaj influent și după ce s-a pensionat, în 2016. A fost recuperat de Liviu Dragnea, la serviciul de pază al Camerei Deputaților, după ce fostul ofițer de informații a încercat să-l protejeze pe liderul PSD în afacerea Tel Drum.

Croitorescu are legături cu gruparea libaneză de la Avicola Mihăilești, anchetată pentru evaziune fiscală și spălare de bani, conectată la Mihai Dobre.

Până în 2015, fostul ofițer de informații a locuit cu soția lui, Nicolița Croitorescu, într-un apartament din Mihăilești, pe strada Constantin Brâncoveanu. S-au mutat apoi într-o vilă, în suprafață de 305 mp construiți, pe strada Prelungirea Unirii, 69A, orașul Mihăilești. Au finalizat vila în șapte ani, după ce au obținut autorizația de construire în anul 2008. Soții Croitorescu sunt vecini aici cu un afacerist cunoscut din oraș, Constantin Jelescu.

Acesta cumpărase 7500 de metri pătrați în zonă, deși terenul era revendicat, pe baza unui certificat de moștenitor parafat, în 2007, la cabinetul notarial Sorin Ispas – omul de încredere al primarului Mihai Dobre.

Soția lui Croitescu lucrează de mai mulți ani, ca cenzor intern, în companiile vecinului Jelescu. În schimb, soția lui Jelescu a fost om de bază în imperiul de afaceri al lui

Elias El-Khoury, nașul de cununie al lui Ionuț Dobre, fiul primarului din Mihăilești.

(Vezi aici rolul-cheie pe care Luminița Jelescu l-a jucat în companiile libanezilor, acuzați de evaziune fiscală și spălare de bani, este menționat inclusiv în anchetele penale)

În 2014, Liviu Croitorescu și-a consolidat poziția de director adjunct al Direcției Generale Anticorupție din Ministerul de Interne, după ce fusese, pentru scurt timp, șeful IPJ Giurgiu. Croitorescu a fost anchetat de procurorii DNA pentru mai multe fapte de corupție- abuz în serviciu, trucarea unor concursuri, inclusiv teste psihologice necesare pentru ocuparea unor posturi de conducere, și uz de fals.

Ancheta penală începuse inițial în 2014, când a fost interceptat un alt chestor de poliție (291/P/2014). Urmărirea penală, inclusiv a lui Croitorescu, a început în 2016 (dosar 529/P/2016). Croitorescu s-a pensionat la scurt timp, ca să evite un scandal la vârful Ministerului de Interne.

Dosarul său a fost, în final, clasat, iar Croitorescu a fost numit în 2017, de către Liviu Dragnea ca expert în Serviciul de Pază din Camera Deputaților. În 2011, Croitorescu încercase să blocheze un dosar penal pe numele liderului PSD, după ce subordonații săi de la serviciul de informații din Ministerul de Interne documentaseră afacerile ilegale ale Tel Drum, companie deținută, prin interpuși, de liderul PSD.

Mihai Dobre nu a dorit să comenteze pe marginea contractelor atribuite firmei de pază deținute prin interpuși, de relația cu notarul Sorin Ispas și nici de cea cu Elias El-Khoury și cu fostul ofițer de informații Liviu Croitorescu.

 CONTRACTE PUBLICE CU DEDICAȚIE

Cei mai mulți bani de la Primăria Mihăilești i-a câștigat în ultimul deceniu un afacerist din Domnești, Tănase Bocioană, 65 de ani, de aceeași vârstă cu primarul Mihai Dobre. Bocioancă a obținut, în total, contracte de peste 2 milioane de euro de la Orașul Mihăilești.

Niciunul din cele zece contracte, obținute de companiile lui Bocioană, n-a fost câștigat în urma unei licitații, adică a unei proceduri transparente, ci doar prin atribuire directă și cerere de ofertă. Contractele cu Orașul Mihăilești au reprezentat aproape jumătate din valoarea celorlalte contracte publice câștigate de companiile lui Bocioancă.

Printr-o altă companie, Lider Design Construct SRL, controlată de cei doi copii ai săi, Bocioancă a mai obținut două contracte, în valoare totală de 880 de mii de lei, pentru întreținerea infrastructurii rutiere și construirea unor parcări.

Când obținea aceste contracte, Tănase Bocioangă era deja judecat pentru evaziune fiscală.

El a fost trimis în judecată, în 2015, pentru că în perioada 2011-2014, s-a implicat în operațiuni fictive ca să diminueze valoarea TVA și a impozitului pe profit. Practic, B.T. Construct și Lider Design Construct au făcut achiziții fictive de la alte două companii – Alpha Consult Complet SRL și, respectiv, Blackstone Imobiliare, ambele controlate de Orlando Gabriel Constantinescu, condamnat într-un alt dosar pentru evaziune fiscală.

În schimbul unui comision, susțin procurorii, Orlando Constantinescu l-a ajutat pe Tănase Bocioancă și pe alți afaceriști să plătească taxe mai mici la bugetele publice. Prejudiciul estimat este de peste 1 milion de lei. Dosarul penal n-a fost încă finalizat, fiind încă în faza audierilor martorilor și a expertizelor contabile.