Update 2: Afacerea mascată a fost câștigată de un om de afaceri controversat

2 iunie 2020

25.06.2020

Ministerul Sănătății a anunțat ieri că megalicitația pentru achiziția de 90-115 milioane de măști pentru populație în valoare de 151-193 milioane de lei a fost câștigată de compania Naguma Medical Supply SRL deținută de omul de afaceri canadian Michael Topolinski.

DiscoverProject a scris despre faptul că licitația a fost lansată de două ori cu termene extrem de scurte, de vineri până marți, și că, în mod cu totul ciudat, Topolinski anunța încă de acum două luni de zile, când nu exista nici o intenție din partea Guvernului de a cumpăra în cantități masive măști chirurgicale pentru populație, că urma să importe exact o cantitate de 90 de milioane de măști din China, mulțumindu-i ambasadorului României la Beijing pentru sprijin.

Update1: Afacerea mascată a fost anulată. Și reluată

12.06.2020

Procedura de negociere directă prin care Ministerul Sănătății vrea să cumpere 90-115 milioane de măști în valoare de 151-193 milioane de lei pentru protejarea populației vulnerabile în fața pandemiei cu virusul chinezesc a fost anulată ieri, 12.06.2020.

Conform unui anunț înghesuit într-un ungher al paginii de internet a Ministerului Sănătății procedura de atribuire a acestui contract a fost anulată deoarece nu „a fost depusă nici o ofertă admisibilă”. Vezi aici comunicarea Ministerul Sănătății http://www.ms.ro/wp-content/uploads/2020/06/Comunicare-rezultat-achizitie.pdf

Conform unor surse din Ministerul Sănătății procedura va fi relansată astăzi fără să se știe când va fi termenul de depunere a ofertelor.

Prima încercare de a atribui acest contract a fost una care a ridicat semne de întrebare legate de faptul că a fost aleasă o procedură netransparentă de desemnare a câștigătorului iar firmele care au dorit să participe au avut la dispoziție doar două zile pentru a depune ofertele.

Puteți citi mai jos ancheta DiscoverProject despre prima încercare a Ministerul Sănătății de a cumpăra măști pentru populația vulnerabilă unde în pole position se afla un controversat om de afaceri canadian cu investiții pe piața imobiliară, Michael Topolinski, fără experiență pe piața medicală.

O AFACERE MASCATĂ

Stelian Negrea

UPDATE 15.30:

„Naguma Medical Suply SRL, compania deținută de controversatul om de afaceri canadian, Michael Topolinski, se numără printre firmele care au primit invitație din partea Ministerului Sănătății pentru a participa la atribuirea prin negociere directă a megacontractului de 193 milioane de lei pentru 115 milioane de măști care să fie distribuite populației nevoiașe.

Într-o cerere de clarificări adresată astăzi Ministerului Sănătății, Topolinski întreabă reprezentanții acestei autorități dacă poate oferi măștile sale faciale de uz medical, pe care le consideră superioare din punct de vedere medical, în locul celor chirurgicale pe care vrea să le achiziționeze guvernul.

Deși Topolinski anunța pe 07.04.2020 că a importat deja un număr de 12 milioane de măști din China din totalul celor 90, Naguna Medical Suply SRL a primit primul aviz de funcționare din partea Agenției Naționale a Medicamentului (ANM), pentru producătorul Shenzen Leafmed Technology Limited din China, ca importator, distribuție și instalare/mentenanță de dispozitive medicale în plină stare de urgență generată de pandemia cu virusul chinezesc, pe 22.04.2020.

Pentru firma Guanzhou Yiyang Medical Supplies Co. Ltd, cel de-al doilea producător din China reprezentat de  Naguna Medical Suply SRL, firma lu Topolinski a primit avizul de funcționare pe 28.05.2020.

Astăzi, 02.06.2020,  în plină atribuire a contractului pentru măștile pentru populație, firma lui Topolinski a mai cerut ANM avizarea pentru a fi distribuitor al firmei Henan Zhufeng Medical Equipment Co. Ltd.

Termenul limită pentru atribuirea acestui contract demarat  vineri 28.05.2020 ora 13.11 este miercuri 03.06.2020 ora 15.00.”

  • Guvernul cumpără până la 115 milioane de măști printr-o negociere directă lansată vineri și care urmează să fie câștigată mâine.
  • Banii publici puși în joc: 193 de milioane de lei, cu TVA, adică aproape 40 de milioane de euro.
  • Cantitatea minimă de măști se potrivește exact cu cea importată de un controversat afacerist canadian cu companii înregistrate în paradisuri fiscale

Obligarea purtărilor măștilor de protecție în spațiile închise și în mijloacele de transport în comun se transformă într-o mare afacere pentru cei care le importă și le vând statului.

Mai multe companii locale au primit vineri, 29 mai, la ora 13 și 11 minute, o invitație de participare la o procedură de achiziție prin negociere directă de măști chirurgicale din partea Ministerului Sănătății. (vezi aici invitația de participare trimisă companiilor).

“Achiziția se realizează prin procedura de negociere directă fără publicare prealabilă în conformitate cu prevederile OUG nr 78/2020 și cu respectarea prevederilor Art.2 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice cu modificări și completări”, se arată în invitația trimisă companiilor.

Ministerul Sănătății vrea să cumpere până la 115 milioane de măști, pe care să le distribuie populației. Companiile interesate au avut la dispoziție doar câteva ore să se pregătească.

Invitația de participare a fost trimisă vineri la prânz unui număr restrâns de companii, iar data pentru depunerea ofertelor a fost fixată pentru mâine (miercuri, 3 iunie), în condițiile în care sâmbătă, duminică și luni au fost zile libere.

Prețul per bucată a fost fixat la 1,68 lei plus TVA, valoarea totală a contractului fiind de 151-193 milioane lei fără TVA.

Contractul ridică mai multe semne de întrebare legate de perioada extrem de scurtă pe care o au firmele pentru a putea participa, metoda de atribuire și faptul că firmelor participante nu li se cere certificat fiscal care să ateste că nu au datorii de la stat.

Guvernul a anunțat recent că va distribui populației măști chirurgicale în efortul de a limita efectele pandemiei cu virusul COVID-19 cu care România se luptă de mai bine de trei luni.

Majoritatea covârșitoare a achizițiilor făcute pe timpul pandemiei cu virusul chinezesc s-a derulat fie prin Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC), aflat în subordinea Ministerului Finanțelor, fie prin intermediul companiei Unifarm, controlată de Ministerul Sănătății.

Aceasta este prima achiziție de amploare făcută direct de către Ministerul Sănătății după seria de controverse legate de achizițiile făcute până acum pentru combaterea pandemiei cu virusul chinezesc. Pe culoarele guvernului a circulat cu insistență un proiect de lege prin care se oferea impunitate totală tuturor celor care se ocupă de achiziții pe perioada pandemiei cu virusul chinezesc.

Caietul de Sarcini trimis companiilor de Ministerul Sănătății precizează că măștile au ca destinație o serie de categorii vulnerabile: “Prin achiziția realizată va crește capacitatea de intervenție în prevenirea și combaterea infecțiilor cu virusul Cov-2019 Ministerul Sănătății asigurând protecția pentru persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010, privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusive, reprezentând nivelul indemnizației sociale pentru pensionary prevăzute de OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime în grad de handicap care realizează venituri exlusiv din prestațiile sociale prevăzute de art. 42 și 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată , cu modificările și completările ulterioare“ (vezi aici Caietul de Sarcini pentru această atribuire).

Criteriul de atribuire al contractului pentru livrarea de măști pentru populație anunțat de Ministerul Sănătății este format 40% din preț, 30% din termenul de livrare și alte 30% din cantitatea ofertată, situație care duce la favorizarea firmelor care au deja pe stoc cantități importante de măști chirurgicale.

În plus, în aceste luni traficul aerian a fost puternic perturbat, iar prețurile pentru asigurarea unor astfel de servicii au explodat. Este extrem de dificil să găsești un transportator aerian care să îți asigure constant importul unei asemenea cantități de măști având în vedere că producția internă nu se poate ridica la nevoile cantitative ale guvernului.

În final, zecile de milioane de măști pentru populația vulnerabilă vor ajunge la Direcțiile de Sănătate Publică (DSP), care vor fi obligate să le recepționeze și să le verifice pentru ca, ulterior, să le distribuie către beneficiari.

Omul cu măștile

În urmă cu aproape trei săptămâni, Michael Topolinski, un controversat om de afaceri canadian implicat pe piața imobiliară românească și cu companii în paradisurile fiscale, anunța din senin că va importa 90 milioane de măști din China.

Topolinski mulțumea atunci, într-un mod bizar, ambasadorului României la Beijing, Basil Vasilică Constantinescu, pentru buna colaborare pentru acest contract.

Două săptămâni mai târziu, Ministerul Afacerilor Externe recunoștea public că Basil Constantinescu fusese prins, anul trecut, băut la volan de către autoritățile chineze. Informația fusese anterior publicată de către corespondentul Radio China International.


Compania lui Topolinski implicată în importul măștilor se numește Naguma Medical Suply SRL și este deținută de două companii offshore cipriote. A fost înființată în noiembrie 2019 sub denumirea de Naguma Property SRL. Avea atunci ca obiect de activitate dezvoltare și promovare imobiliară. Și-a schimbat denumirea și obiectul de activitate pe 2 aprilie 2020,  cu o săptămână înainte ca Topolinski să anunțe importul masiv de măști chirurgicale din China.

Cantitatea de 90 de milioane de măști anunțată de Topolinski se potrivește exact cu pragul minim de măști pe care Ministerul Sănătății dorește să le achiziționeze acum.

Topolinski declara pe 7 aprilie 2020 că a importat deja o cantitate de 12 milioane de măști până la data respectivă din care donase 15.000 pentru spitalele din subordinea Ministerului Sănătății. O altă cantitate similară a fost donată la Ministerul de Interne și o altă cantitate către Asociația Dăruiește Viața.

Afaceristul canadian nu a precizat ce urma să facă cu o astfel de cantitate uriașă de măști: să o comercializeze în mediul privat sau să o țină la dospit până se ivește o oportunitate guvernamentală. Topolinski mai declara atunci că deja contractase 30 de transporturi cu compania aeriană Blue Air.

În trecut, Topolinski a fost acuzat de șantaj de către conducerea companiei România Hypermarche, care deține magazinele Cora.

Conducerea Cora a susținut atunci în instanță că afaceristul ar fi cerut, în 2015, directorului companiei suma de 2 milioane de euro, altfel urma să divulge informații sensibile legate de activitatea Cora și să facă plângeri la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – ANPC. Topolinski avea un conflict juridic mai vechi cu grupul Cora, după ce acest grup renunțase să mai construiască un nou centru comercial pe un teren al afaceristului canadian din cartierul Bucureștii Noi.