Cine ne arde la gaze
22 December 2021
Stelian Negrea
Importăm masiv gaze de la ruși, deși ne lăudăm că suntem cel de-al doilea producător din Europa. După piața energiei electrice, DiscoverProject a discutat cu actori și factori de decizie din piața gazelor pentru a prezenta radiografia crizei actuale. Am vrut să înțelegem cum am ajuns să ne temem în plină iarnă că vom rămâne fără flacără la aragaz.
Comisia Europeană ar trebui să anunțe astăzi, pe 22 decembrie 2021, câteva decizii importante cu privire atât la gazele naturale, cât și la energia nucleară.
Principala decizie trebuie să răspundă la întrebarea dacă gazele naturale devin un combustibil de tranziție și vor mai beneficia de o perioadă de grație în privința taxării sau intră și în categoria combustibilor extrem de poluanți care sunt taxați drastic cum e cazul cărbunelui.
Există șanse destul de mari ca o decizie favorabilă să fie anunțată astăzi.
România defilează cu importante zăcăminte de gaze naturale (două perimetre din Marea Neagră, Caragele în județul Buzău sau cele de șist de la Pungești), dar reușește perfomanța să se autosaboteze și să își crească importurile din Rusia, acolo unde gazele nu sunt o simplă marfă ci și un mijloc de șantaj.
Majoritatea covârșitoare a gazelor naturale produse în România și care ajung să producă energie electrică sau care ard în centralele de apartament se tranzacționează prin diverse contracte încheiate între două părți pe Bursa Română de Mărfuri, care-și are sediul la doi pași de sediul Guvernului.
Aici nu avem un singur preț pentru că sunt contracte cu livrare la diferite perioade: săptămână, lună, trimestru, an etc. Prețul mediu ponderat al unui Megawat oră de gaze naturale a fost ieri de 734 lei.
Grafic cu evoluția pieței gazelor naturale în România BRM
Sursa: BRM, diferite prețuri pentru livrarea gazelor naturale la o săptămână, lună, trimestru, an etc exprimate în lei
Sunt creșteri de 6-7 ori față de prețurile de la începutul acestui an și față de prețul mediu din primele nouă luni ale acestui an. Iar față de minimul istoric din vara lui 2020, prețurile au crescut chiar și de 25 de ori. E adevărat că în vară prețurile sunt mici, că 2020 a fost an pandemic cu o scădere brutală a consumului și că iarna prețurile cresc dar o asemenea dinamică și volatilitate a prețurilor nu a mai fost întâlnită niciodată.
Mai avem, la fel ca în piața energiei electrice, prețul pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) la care se cumpără gazele pe care unii furnizori nu au reușit să și le prevadă în prognozele de consum.
Acestor prețuri li se adaugă cele ale gazelor importate din Rusia care rămân o enigmă și care nu sunt făcute publice nicăieri deși acestea sunt folosite pentru circa 10-30% din consumul anual al României.
Pe Gazprom Electronic Sales Platform o platformă electronică de vânzări a companiei statului rus Gazprom prețul unui Mwh de gaze naturale cu livrare în decembrie era de 26,65 Euro. Acest preț este mai mult un preț de decor pentru că prețurile pentru fiecare țară unde livrează Gazprom variază foarte mult.
Toate prețurile din piața internă au ca etalon o bursă de profil de la Viena care tranzacționează exclusiv gaze rusești. Cea mai importantă piață europeană este cea din Olanda.
Evoluția prețului PZU la gazele naturale la CEGH Viena în perioada 01.01.2020-21.12.2021
Sursa: CEGH. AT, prețurile sunt exprimate în Euro
Piața gazelor naturale a avut, pe primele nouă luni ale acestui an, o valoare la furnizorii de gaze naturale de 9,88 miliarde lei (2 miliarde Euro).
Sunt datele ANRE, arbitrul pieței, adică instituția publică care autorizează jucătorii și le supraveghează activitatea. Până acum, ele au rămas în sertarele instituției, astfel că nu aveam dimensiunea pieței anuale.
Putem estima că, la finalul acestui an, piața se va îndrepta către borna de 3 miliarde de euro aproape similar cu valoarea pieței în 2019, dar peste cea din 2020- un an atipic lovit de pandemia cu virusul chinezesc.
Piața a fost de 2,64 miliarde euro în 2020 și de 2,96 miliarde Euro în 2019.
Conform ANRE, volumul din primele trei trimestre a fost de 86,44 TWh la un preț mediu atât pentru clienții casnici dar și pentru cei non-casnici de 114,41 lei MWh (23,3 Euro MWh). Acest preț reprezintă costurile producătorului și ale furnizorului fără TVA și alte taxe – cogenerare, certificat, acciză).
Sursa: ANRE
Pe lângă mesajele că vom rămâne fără gaze spre finalul iernii, autoritățile au început să comunice constant că centralele individuale pe gaze naturale vor fi interzise. Ce-i drept doar la blocurile noi însă mesajul are efect și pentru cele existente racordate la sisteme de termoficare majoritatea falimentare.
Prețul unui Megawat de gaze naturale este format conform datelor ANRE în proporție de 60% din prețul energiei active adică al moleculei de gaz plus tariful de intrare în sistemul național de transport, furnizarea, marja de profit și costul înmagazinării. Urmează un procent de puțin peste 23% din tarifele reglementate și restul este TVA.
Vezi aici grafic structură factură clienți casnici
Sursa: ANRE
Mai puțină transparență.
Piața gazelor naturale este mult mai puțin transparentă decât cea a energiei electrice. Sunt mai puțini jucători atât la pe partea de producție- unde activează Romgaz (controlat de statul român) și OMV Petrom (controlat de statul austriac)- cât și pe partea de distribuție și furnizare- unde marii jucători sunt EON (controlată de mai mulți investitori germani) și, respectiv, Engie (deținută de investitori francezi). Transportatorul național este Transgaz, deținut de statul român. Mai sunt o serie de furnizori de mai mici dimensiuni care dețin o cotă de piață de până în 5% și care au și început să aibă mari probleme și unele chiar să falimenteze în timpul acestei crize.
Pe piață sunt însă și o serie de traderi, care vând și cumpărăr gaze naturale. Aici se remarcă firma MET, deținută de statul ungar, compania elvețiană AXPO Energy și încă doi locali Tinmar Energy și Restart Energy.
Gazele naturale pot fi înmagazinate, iar pe zona depozitelor sunt doi mari jucători: Depozag SA Ploiești (controlată de Romgaz) și Depomureș Mureș, filială a francezilor de la Engie. Capacitatea de înmagazinare este de circa 30% din consum și, în plus, este extrem de greoaie și nu poate plia imediat pe cerere.
La fel ca pe piața energiei electrice, și piața gazelor naturale suferă de un uriaș deficit de producție internă. Conform unor date din piață, Romgaz și OMV Petrom și-au redus producția în ultimii cinci ani cu numai puțin de 30%.
Cauzele au fost diverse: de la frâne legislative interne până la existența unui preț pe piețele internaționale care a oprit producătorii să investească în noi capacități de producție.
Grafic structura producție internă raport
Sursa: ANRE
Evoluția producției gazelor naturale la cei doi producători autohtoni în ultimii 5 ani
Sursa: jucători din piața gazelor naturale
Rezervorul rusesc
Astfel, deși ne tot lăudăm că suntem al doilea mare producător de gaze naturale din Europa, după Norvegia, suntem dependenți de gazele rusești.
Regiunea central și est-europeană este strânsă ca într-o menghină de conducte de gaze naturale care transportă exclusiv gaze rusești. Nimic din altă parte. Alternativa ar fi putut veni fie prin conducte din Azerbaidjan, fie din porturile grecești și după aceea tot prin conductă dacă ar fi să importăm gaz natural lichefiat din Qatar sau SUA.
Conform Gazprom, importurile de gaze rusești în România au explodat în 2021 înregistrând o creștere de 344% față de perioada similară a anului trecut.
Pentru că a renunțat la contractul bilateral pe termen lung cu Rusia, acesta fiind și trendul în UE, România prin intermediul a două companii agreate de către Gazprom: WIEE Elveția și Imex Oil Ltd Cipru, companii paravan ale unor oligarhi agreați de Kremlin.
Cu alte cuvinte, orice jucător de pe piața gazelor naturale din România care are nevoie de o anumită cantitate de gaze naturale, pe care nu o găsește la producătorii interni pentru a o livra consumatorilor, este nevoit să încheie contracte bilaterale cu una din cele două companii paravan ale rușilor.
Gazele de import vin acum covârșitor prin sudul României pe la Negru Vodă. Îngrijorător este faptul că specialiștii din piața de gaze naturale susțin că România nu are rezervată capacitate de transport pentru cantități suplimentare în cazul în care apare un vârf de consum intern.
Asigurarea necesarului de consum al României depinde foarte mult de condițiile meteo: avem o iarnă blândă cu temperaturi similare cu cea din 2020, avem și gaze suficiente. Traversăm 7-10 zile cu temperaturi sub -10 grade încep să ne năpădească emoțiile.
La fel de adevărat este că e posibil ca, odată cu închiderea celui mai are consumator de gaze naturale din România, Azomureș Târgu Mureș care înfuleca 10% din consumul anual, să ne mai scadă emoțiile.
Poate de aici și siguranța unuia dintre cei mai puternici directori din industria gazelor naturale, care m-a asigurat pe un ton determinat că „nu se pune problema să nu avem gaze în această iarnă”.
Structura importului de gaze naturale
Sursa: ANRE, IMEX Oil Limited este un paravan al companiei rusești Gazprom
Europa este, la rândul ei, puternic dependentă de gazele rusești care au reprezentat circa 50% din importurile țărilor membre ale UE în semestrul II al acestui an. Ceilalți furnizori importanți de gaze pentru UE sunt Qatar și SUA pentru gaz natural lichefiat adus pe vapoare specializate și Algeria și Norvegia.
Structura importului din UE
Sursa: Raport trimestrul II pe piața gazelor naturale al Comisiei Europene, LNG este gazul natural lichefiat, TAP o conductă de gaze din Azerbaidjan
Ce vrea Europa
România are mari emoții astăzi. E foarte posibil ca, după acțiuni de lobby, să avem, în sfârșit, o decizie favorabilă în privința gazelor naturale și a enegiei nucleare.
Astăzi ar trebui să tranșeze acest subiect pentru a nu mai trimite mesaje mixte în piața de profil cu efecte perverse.
Statele UE au semnat un pact numit “Green Deal” cu orizont de timp 2050 care urmărește să facă Europa neutră din punct de vedere climatic, adică să nu mai polueze deloc iar pentru aceasta e nevoie, printre multe altele, ca energia electrică să fie produsă numai din surse verzi iar utilizarea combustibililor poluanți să fie eliminată.
Deja o serie de state europene au început să-și înlocuiască masiv sursele de producere a energiei electrice extrem de poluante – cărbune, hidrocarburi și nuclear – cu unele regenerabile – eolian, solar și biomasă.
Dintre toate sursele de producere a energiei de mai sus, hidrocarburile, adică gazele naturale, au avut un statut ambivalent și au pendulat fără finalitate între sursele poluante și cele verzi.
De aceea, sunt acum taxate la producerea de energie electrică prin adăugarea la prețul final a unui certificat de carbon. Nu în proporție de 1 la 1 cum e la cărbune, ci de aproximativ 1 la 4. Adică la 4 Megawatti de energie electrică produsă din gaze naturale
Fiind dependentă de importuri, și mai ales de cele rusești, UE ar dori să facă o platformă de achiziții comună similară cu cea prin care au fost achiziționate vaccinurile împotriva pandemiei cu virusul chinezesc.
Acum e fiecare pe cont propriu iar unele state se descurcă mai bine ca altele. Germania mizează pe deschiderea conductei Nord Stream 2, care-i aduce gaze rusești ieftine din Siberia, Polonia pariază pe gaze lichefiate din Norvegia și Qatar, iar Italia, pe cele din Algeria și tot așa.
Mai mult, UE ar dori să pună capăt contractelor pe termen lung pentru livrarea de gaze naturale preferate de Rusia.
Numai că relația țărilor din UE cu Rusia e sinuoasă. Iar posibilul conflict dintre Rusia și Ucraina, locul prin care treceau în anii trecuți chiar și jumătate din gazele rusești către Europa, adaugă și mai multă presiune pe prețul gazelor naturale.
La nivel declarativ, CE prin intermediul DG Competition ar dori să lanseze o investigație asupra Gazprom privind posibila manipulare a pieței gazelor naturale din această vară: prin reducerea volumelor furnizate către Europa, prin diverse “accidente” la diverse facilități de producție sau chiar conducte, care au ridicat mari semne de întrebare etc. Ancheta n-a fost demarată încă, iar finalizarea ei se poate întinde pe mai mulți ani.
O scurtă istorie a pagubei
În 1997, o delegație de politicieni și funcționari români s-a deplasat la Moscova unde au decis ca România să renunțe la contractul bilateral pe termen lung cu compania de stat Gazprom.
E adevărat că acum se dovedește că a fost o decizie înțeleaptă deoarece Europa își dorește să renunțe la aceste contracte pe termen lung cu Rusia considerate înrobitoare și să treacă la achiziția la comun a unei cantități strategice de gaze. Nu și atunci.
România avea planuri mari fie cu gazele aduse din Azerbaidjan, fie cu propriile descoperiri de rezerve de gaze naturale, numai că și acestora, cu o excepție, le-a dat cu piciorul. Sau a fost împinsă de marele ei rival, Rusia, prin metode subtile să nu ajungă pur și simplu la aceste rezerve.
Cu gazele din Azerbaidjan ne-am ars destul de rapid odată ce a picat cu brio construcția conductei Nabucco. Ca o ironie a sorții, toate importurile rusești de acum din România vin prin South Stream, un concurent direct al defunctului Nabucco.
România a construit la ani distanță prin Transgaz partea ei din conducta BRUA ( Bulgaria- România –Austria- Ungaria), însă aceasta este, pentru moment goală.
Nu fără viitor însă.
Cauza? Bulgaria și Ungaria, ambele sub influența Rusiei, nu-și construiesc partea lor din conductă, proiectată inițial să se conecteze la o alta magistrală care aduce gaze tot din Azerbaidjan.
O altă mare oportunitate ratată a fost blocarea proiectului pentru gazele de șist de la Pungești, proiect care ar fi putut asigura consumul României pe 100 de ani. Aceste gaze ar fi putut fi deja în exploatare la acest moment.
Numai că, la vremea respectivă, în 2013, investitorul american căruia i se concesionaseră perimetrele de la Pungești, gigantul Chevron, a renunțat la exploatare din cauza protestelor unor localnici panicați de activiști ecologiști.
România a rămas cu gazele de șist ferecate în pământ, iar SUA au devenit, în ultimii ani, cel mai mare producător de gaze naturale din lume prin exploatarea gazelor de șist.
Al doilea eșec răsunător a fost baterea pasului pe loc în ultimii trei ani la începerea exploatării gazelor din zăcământului Neptun Deep din Marea Neagră operat de americanii de la Exxon și austriecii de la OMV Petrom.
Începând cu celebra OUG 114 a lui Liviu Dragnea, care a îngropat decizia americanilor de a investi și în scoaterea gazelor din acest zăcământ nu doar în explorarea acestora, și până la decizia recentă a Romgaz de a cumpăra partea americanilor din acest proiect, au fost pierduți trei ani extrem de valoroși.
Noul termen pentru începerea extracției din acest perimetru, care ar putea asigura singur consumul României pentru cel puțin 10 ani, a fost avansat pentru 2026.
În fine, cel de-al treilea eșec are în prim plan tot compania de stat Romgaz și un zăcământ uriaș descoperit de câțiva ani la Caragele în județul Buzău. Din motive inexplicabile, Romgaz doar se laudă în târg cu acest zăcământ fără să investească pentru a-l exploata.
Întrebarea este dacă investitori de calibru s-ar mai uita la o piață ca România care a alungat două nume mari la nivel mondial: Chevron și Exxon.
Singurul succes e reprezentat de începerea efectivă a lucrărilor de explorare – adică de extracție a gazelor naturale din alt perimetru mai mic din Marea Neagră– de către compania Black Sea Oil&Gas (BSOG) deținută de un fond mamut de investiții american, Carlyle.
Estimările sunt că aceștia pot asigura din acest perimetru circa 10% din consumul anual al României pentru următorii zece ani. Chiar cu acest prim succes, nu e sigur că aceste gaze naturale extrase din Marea Neagră vor ajunge în casele noastre pentru că suntem într-o piață unică europeană unde neamțul poate și are de unde să ofere mai mult pe un surplus de gaze naturale când are nevoie.
Din iulie 2020, piața gazelor naturale este liberalizată complet. Teoretic, prețul se formează de la această dată numai pe baza cererii și a ofertei fără ca statul să mai intervină direct în mecanismul de formare al prețului. Îi rămân în continuare o mulțime de pârghii prin care poate influența prețul de la producător până la furnizor și cel care ajunge în casele românilor.
Numai că țopăiala legislativă autohtonă a zăpăcit investitorii, fie din producție, fie din furnizare, în încercarea de a oferi o iluzorie protecție consumatorilor.
Bursa privată unde nu vezi mai nimic
Spre deosebire de energia electrică, care e tranzacționată pe o bursă deținută de statul român, OPCOM, gazele naturale sunt tranzacționate covârșitor pe o piața privată, Bursa Română de Mărfuri (BRM).
Gazele naturale se pot tranzacționa și pe OPCOM, însă piața de stat nu a convins jucătorii. Mai sunt chiar alte două companii private care sunt autorizate să deruleze tranzacții dar deocamdată nimic.
Compania care administrează BRM este deținută de o serie de mici investitori de o anvergură extrem de mică în comparație cu cea a giganților care vin să tranzacționeze gaze naturale aici.
Prețurile de pe BRM sunt aliniate – adică sunt extrem de apropiate de cele de la o bursă din Viena – Central European Gas Hub (CEGH) – Hub ul de Gaze Central European.
Este aparent o piață independentă însă aici sunt tranzacționate exclusiv gaze rusești. De altfel, toată pânza de conducte care înconjoară regiunea centrală și sud-estică a Europei aduce numai gaze din Rusia.
În plus, volumul tranzacțiilor de la bursa vieneză este ridicol de mic în comparație cu cel de pe cea mai mare și lichidă piață din Europa: TTIF din Olanda.
Pentru a avea o piață, chiar în termenii aceștia de Obor, ai nevoie nu numai de o hală care este sediu BRM în care sunt computerele unde se tranzacționează gazele naturale, ci și de vânzători de gaze naturale. Până acum trei ani, nici Romgaz și nici OMV Petrom nu erau obligate să vină și să vândă gaze naturale pe vreo bursă, așa că puteau încheia în proprii termeni contractele cu diverși furnizori.
În 2018, guvernul obligă cele două companii, prin intermediul programului Gas Release Programme (GRP), să vândă circa 30-40% din producția lor pe BRM pentru a crea lichiditate și un preț cât mai corect al gazelor naturale.
Cum se întâmplă pe orice bursă aceste gaze au contribuit la formarea unui preț cât mai corect, dar, în același timp, a dus la speculă, unul din efectele naturale și firești ale oricărei piețe.
Exemplu: un trader de gaze naturale, MET Ungaria deținut de statul ungar, cumpără gaze ieftine vara din România și aduce iarna gaze scumpe din Ungaria. Nu e singurul caz.
Nimeni nu garantează că astfel de activități, care intră în conflict o piața obișnuită până acum doar cu prețuri impuse, nu se vor mai întâmpla pe viitor. La fel cum nimeni nu poate garanta că, odată ce vor fi gaze mai multe în piață, prețurile nu vor rămâne tot sus.
Ce aduc plafonările și compensările
La fel ca la energie electrică, guvernul a impus plafonări și compensări și pentru piața gazelor naturale. Cum era de așteptat, piața gazelor naturale și mai ales cei doi mari furnizori, Eon și mai ales Engie, nu le-au văzut cu ochi buni, iar guvernul pare să fi cedat un pas cerințelor acestora.
Poate și pentru că, panicat de efectele colosale ale creșterilor de preț, a luat măsuri imediate puțin discutate cu cei din piață.
Compensarea aduce direct consumatorilor un procent din factură subvenționat de stat. Ministerul Energiei are prin în bugetul pe anul viitor o sumă uriașă pentru compensări la prețurile energiei electrice și gazelor naturale: 6 miliarde de lei doar pentru consumatorii non-casnici (1,2 miliarde Euro).
Cele două piețe vor ajunge anul acesta la o valoare de circa 7 miliarde de Euro.
Plafonările prețurilor cu care furnizorii de gaze – în special Eon și Engie care dețin 95% din piață – au produs nemulțumire. Engie a amenințat chiar voalat că se poate retrage din România.
Deja măsurile guvernamentale venite ca urmare a exploziei prețurilor au adus o serie de falimente în rândul unor furnizori de gaze naturale de mici dimensiuni care se înghesuiau în procentul de 5% cotă de piață.
Numai că există voci care susțin că această plafonare poate fi chiar benefică furnizorilor, mai exact a celor doi mari jucători, care ar fi principalii beneficiari și care își permit să se joace cu prețurile diferite de achiziție ale gazelor și cel la care le-a plafonat statul român.