Beizadeaua care terorizează un oraș sub privirile șefului Poliției

9 October 2019

Stelian Negrea

Tatăl se luptă cu statul român pentru despăgubiri de sute de milioane de lei, iar fiul se luptă la propriu cu oameni simpli din țară, terorizând comunități întregi, sub privirile complice ale celor care ar trebui să îl investigheze.

JUNIORUL MICULA

Numele său este Victor Micula, Victoraș pentru prienteni, are 35 de ani și este fiul lui Viorel Micula, unul dintre cei mai importanți magnați din România. Împreună cu fratele său, Micula Senior, a pus pe picioare, după 1989, imperiul European Drinks, producător printre altele de băuturi alcoolice, lângă Oradea. În schimb, Micula Junior se plimbă ca peștele în apă în lumea interlopă din același oraș, dar și pe culoarele poliției județene.

În pofida relațiilor din poliție, Victor Micula a ajuns să fie anchetat pentru mai multe infracțiuni nerespectarea regimului armelor și munițiilor, braconaj sau favorizarea infractorului.

DiscoverProject a făcut o incursiune în lumea secretă a juniorului, după ce mai multe victime ne-au contactat ca să relateze comportamentul beizadelei.

Am ales să le protejăm identitatea, în contextul în care sunt terifiate de violența tânărului Micula și de conexiunile acestuia.  

DiscoverProject vă prezintă o serie de fotografii și filme care confirmă statutul privilegiat al beizadelei Victoraș Micula în raport cu legea: o prezență a acestuia în biroul unde Poliția are amplasate camerele de luat vederi din oraș, un braconaj făcut din elicopter, mașina acestuia staționată în apropierea sediului Poliției Bihor etc

Surse judiciare susțin că fărădelegile comise de Victor Micula se petrec sub privirea îngăduitoare a șefului Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, Alin Haniș, un apropiat al lui Liviu Popa, fost șef al Poliției Române trimis în judecată pentru luare de mită, în timp ce autoritățile locale bat pasul pe loc, de mai bine de un an, fără să trimită în judecată un dosar deschis pe numele lui Victor Micula.

Cercul legăturilor politice ale lui Victor Micula și ale familiei sale se închide cu familia șefului PSD Bihor, Ioan Mang, care, împreună cu soția sa, șefa Organizației de Femei a PSD Bihor, sunt cumetri cu Victor Micula. La rândul lui, Ioan Mang împărtășește o prietenie veche cu Alin Haniș, șeful poliției județene.

La o percheziție la domiciliul lui Victor Micula făcută în martie 2019, echipa coordonată de Alin Haniș nu a găsit nici o armă de foc. Trei luni mai târziu, o echipă de ofițeri din Direcția Anticorupție de la București a găsit în aceeași casă trei arme automate.

“Nu avem încredere în Poliție”

N.A. este unul dintre localnici. Este extrem de reticent să ne descrie incidentul în care a fost implicat și în urma căruia a fost nevoit să sune la 112 pentru că dintr-un elicopter Victor Micula  vâna în imediata apropiere a proprietății sale, acesta speriindu-se când a auzit focuri de armă. “A fost o chestie nasoală cu focuri de arme trase dintr-un elicopter. Nici nu știu dacă e bine să vorbesc că am mai avut apeluri la poliție și nu s-a rezolvat nimic, tot țiganii au venit peste mine și a trebuit să mă apăr singur și să ies cu drujba la poartă. Sunt Stan pățitul și Toma necredinciosul, am ajuns din om neom. Chiar nu știu ce să vă zic“, afirmă cu mult regret în voce N.A.

Acesta nu a mai dorit ulterior să detalieze incidentul cu Victoraș Micula însă surse judiciare susțin că N.A. a sunat la 112 într-o după amiază după ce a auzit focuri de armă trase dintr-un elicopter chiar de către Victoraș Micula. “Omul s-a speriat când a auzit focuri de armă și a sunat la 112. A venit un echipaj de poliție care a înregistrat incidentul iar la scurt timp la fața locului a sosit și Victoraș Micula ca să îi liniștească pe cei de acolo, că nu s-a întâmplat nimic și că totul este în regulă. Nu ar fi avut de unde să știe decât de la Poliție că un echipaj s-a deplasat la fața locului“, susțin sursele citate.

C.I. un bihorean alergat și urmărit la propriu cu mașina în trafic de către Victor Micula refuză pur și simplu să recunoască incidentul, din conversație desprinzându-se o teamă puternică în a da orice fel de detalii legate de incidentul din trafic. “Cine sunteți și de unde aveți telefonul meu? Cine sunteți dumneavoastră, si de unde aveți numărul meu? Nu, nu am avut nici un incident cu Victoraș Micula prin oraș, nu am avut nici un incident cu nimeni. De unde știți dumneavoastră că am avut acest incident? Vă rog să nu mai sunați la acest număr de telefon”, a fost singura declarație a lui C.I.

Sursele juridice citate susțin că, după acest incident, Micula s-a dus să acceseze baza de date a Poliției inclusiv camera cu monitoare a orașului administrată de Poliție, i-a luat numărul mașinii celui cu care avusese incidentul în trafic și s-a dus la locuința acestuia, dar nu l-a găsit pentru că se ascunsese în casa unui prieten.

CERCUL PRIETENILOR INFLUENȚI

Recent, Victor Micula și-a botezat copilul iar nași i-au fost Ioan Mang, președinte al PSD Bihor, și fost ministru al învățământului în guvernul Ponta, și soția acestuia, Erica Mang, șefa Organizației de Femei a PSD Bihor.

Ioan Mang (primul din dreapta cu mustață), nașul copilului lui Victoraș Micula, alături de Florian Bodog, senator PSD Bihor, la mitingul PSD din Piața Victoriei din 2018

Evenimentul organizat într-o discreție neobișnuită lui Victor Micula atrage atenția asupra legăturilor politice ale acestuia și ale familiei sale.

Nașa lui Victoraș Miculua, Erica Mang, este șefa femeilor din PSD Bihor

De altfel, șeful IPJ Bihor, Haniș Alin, a fost numit la conducerea acestei instituții pe 23.05.2018 de către fostul ministru al administrației și internelor, Carmen Dan, colegă de partid cu nașul lui Victor Micula.

Domiciul lui Victor Micula din Oradea a fost recent percheziționat de polițiști din cadrul Direcției Generale Anticorupție din Ministerul Administrației și Internelor (MAI,) fiind descoperite o serie de arme automate, inclusiv stații de emisie recepție cu care anchetatorii bănuiesc că acesta monitoriza frecvențele pe care comunică Poliția și chiar alte instituții de forță.

Victor Micula este asociat într-un număr de 10 firme alături de tatăl său, Victor Micula, de asociați ai acestuia și ai unchiului său, Ioan Micula, cei doi magnați care dețin imperiul de firme grupate sub denumirea European Drinks care se află într-un diferend juridic cu statul român în valoare de 376 de milioane de lei pentru mai multe facilități fiscale anulate în trecut.

Cele mai importante participații sunt deținute însă la două firme de pază și protecție: Guardia Alliance SRL și Excellent Security Components SRL (fostă Guardia Excellent System SRL, vezi aici documentele care certifică că acesta deține cele două firme de securitate).

Pe site-ul www.guardiasecurity.ro printre clienții firmei se numără inclusiv European Drinks.

Surse judiciare susțin pentru DiscoverProject că Victor Micula beneficiază de protecția instituțiilor de ordine publică de pe plan local dar și de conexiunile politice ale familiei sale, cu ajutorul cărora s-ar reuși tergiversarea, de mai bine de un an, a trimiterii în judecată a unui dosarului penal întocmit pe numele acestuia. “Este incredibil cum lui Victor Micula, un băiat de bani gata certat cu legea și patron de firme de pază și protecție i se permite de către factori de decizie din structurile de forță locale să folosească resursele publice ale Poliției Române pentru a-și rezolva problemele private”, afirmă sursele citate.

Sursele citate susțin că Victoraș Micula este sau a fost, de-a lungul anilor, în relații strânse cu o serie de interlopi de pe plan local de al căror nume este legat traficul de droguri.

DiscoverProject a intrat în posesia unor poze și filme video din care ar reieși că Victor Micula beneficiază de un statut special, desfășurându-și fărădelegile sub privirile îngăduitoare ale șefului Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, Alin Haniș, un apropiat al lui Liviu Popa, fostul șef al Poliției Române trimis în judecată de DNA pentru luare de mită.

Victoraș Micula (în plan îndepărtat cu fular roșu la gât) privește peste umărul șefului IPJ Bihor, Alin Haniș

Prima dintre aceste poze îl arată pe Victor Micula în încăperea specială a Poliției Locale Oradea cea care găzduiește toate camerele de luat vederi care monitorizeaza orașul Oradea.

Victoraș Micula își urmărește persoanele cu care intră în conflict chiar de la computerele Poliției

Poza, ce a fost făcută în martie 2018, îl înfățișează pe Victor Micula aplecat asupra unui computer din această încăpere extrem de securizată unde până și accesul polițiștilor este restricționat și strict monitorizat.

La vremea respectivă, Victor Micula figura ca fiind asociat în cele două firme private de pază. Este greu de găsit un răspuns la întrebarea legată de ce ar putea să caute patronul unor firme private de pază într-una din cele mai bine păzite încăperi ale Poliției Județene Bihor.

Într-un scurt film video , mașina pe care o conduce Victor Micula este localizată chiar în imediata proximitate a sediului IPJ Bihor.

Într-un alt film video de câteva secunde, o voce asemănătoare lui Victor Micula, care se află într-o mașină de Poliție cu girofarul pornit mergând cu viteză pe străzile din Oradea, pare că dă ordine directe polițistului care o conduce.

”Victor Micula se folosește de imagini de pe camerele de luat vederi ale Poliției Române pentru a urmări și intimida persoane private, i se permite accesul la orice oră în această încăpere securizată din interiorul Poliției Române unde polițiștii nu au voie să intre și chiar își urmărește persoanele cu care are diferende cu mașina poliției cu girofarul aprins”, susțin sursele citate.

Dintr-un alt film video de aproape două minute, Victor Micula discută aprins cu polițiștii după un incident în care a fost acesta implicat în trafic.

Sursele citate susțin că, la acest incident, spre deosebire de altele precedente, Victoraș Micula nu a mai intrat buzna în camera cu monitoarele din sediul Poliției (a doua ușă pe stânga din holul din filmare) deoarece avea deja numărul de înmatriculare al celui cu care intrase în conflict în trafic și fusese declanșată deja o anchetă internă în Poliție legată de prezențele ilegale ale lui Victoraș în anumite încăperi ale acestei instituții.

HANIȘ zice că nu îl protejez pe Victoraș Micula. Acesta este în silenzio stampa

Șeful IPJ Bihor respinge orice acuzație legată de faptul că l-ar susține pe Victor Micula dincolo de cadrul legal:”Inspectoratul de Poliție Județean Bihor are ca principală atribuție protejarea tuturor cetățenilor, indiferent de vârstă, de avere, de convingeri politice, de naționalitate, de rasă, de sex, de religie, de profesie etc., domiciliați sau aflați la un moment dat pe raza de competență, egalitatea de tratament fiind garantată de Constituție. Protecția specială se acordă anumitor persoane doar în conformitate cu legislația în vigoare, respectiv potrivit prevederilor Codului de Procedură Penală și altor legi speciale”, susține Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Doamna Dinu nu a dorit să comenteze în vreun fel pe marginea dosarelor lui Victor Micula, aruncând responsabilitatea în curtea procurorilor:” Cu privire la incidentele care au apărut în spațiul public, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor efectuează cercetări sub coordonarea unor procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, instituție căreia vă rugăm să vă adresați pentru orice detalii. Precizăm că informațiile solicitate de dumneavoastră sunt exceptate de la liberul acces al cetățenilor în conformitate cu prevederile art. 12, litera „d” și litera „e” din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

În ciuda insistențelor DiscoverProject, Victoraș Micula a refuzat să răspundă la orice întrebare legată de modul cum terorizează orașul Oradea, de legăturile sale politice și de cele din lumea interlopă, precum și de cele cu factori de decizie din structurile de forță locale.

Ba chiar s-a prefăcut că este o cu totul altă persoană după ce i-am trimis o serie de întrebări pe un număr de mobil cunoscut ca fiind folosit de către acesta.

Ioan Mang a fost unul din susținătorii vocali ai grupării lui Liviu Dragnea din PSD până când acesta a fost condamnat la închisoare. De altfel, și Victor Micula s-a remarcat prin postările publice pe o pagină de socializare drept un susținător al fostului lider al PSD, Liviu Dragnea.

Conexiunile politice ale lui Victor Micula și ale familiei sale la vârful PSD, ar putea fi una din explicațiile pentru tergiversarea trimiterii în judecată a dosarului său penal.

Ioan Mang împărtășește o prietenie apropiată chiar cu Alin Haniș, șeful IPJ Bihor, împreună cu care merge la partide vânătoare. Mai mult, Haniș Alin este cumnat cu Sere Cornel, omul de încredere al tatălui lui Victor Micula.

Mang nu a dorit să comenteze pe marginea relației pe care o are cu Victoraș Micula și nici cu Haniș.

La rândul său, Alin Haniș prin purtătorul de cuvânt al IPJ Oradea susține că are doar o relație instituțională cu Mang și nu a comentat în nici un fel faptul că este rudă cu unul dintre cei mai apropiați oameni de încredere ai tatălui beizadelei:” Este o relație strict instituțională, având în vedere funcția publică a persoanei la care faceți referire, respectiv cea de vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor”.

Avocatul lui Victor Micula este Răzvan Doseanu, omul de încredere al lui Adrian Tărău, fiul lui Aurel Tărău, fost prefect PSD al județului Bihor.

Răzvan Doseanu a beneficiat recent de o clasare din partea controversatei Secții Speciale de Investigare a Magistraților fiind investigat alături de soția sa pentru complicitatea la darea unei mite de 50.000 de euro către un judecător pentru o sentință favorabilă unui inculpat. Ulterior acestei clasări, Doseanu a fost implicat într-un scandal legat de o serie de procurori ai DNA Oradea pe care i-a acuzat că ar fi pus presiune pe anumiți judecători de la instanțele din zonă.

Cel mai flagrant caz care arată dimensiunea protecției de care se bucură Victoraș Micula din partea IPJ Bihor s-a consumat recent după ce acesta s-a lăudat pe rețelele de socializare cu arme automate de foc pe care le și folosește în mod ilegal alături de prietenii săi.

Inițial Răzvan Doseanu a promis că o să-i remită întrebările DiscoverProject clientului său:”Voi încerca să iau legătura cu domnul Victor Micula și să îi transmit mesajele de la dumneavoastră”. Însă a doua zi, când l-am întrebat dacă i-a remis întrebările clientului său avocatul Doseanu a devenit țâfnos:”Stimate domn, eu sunt avocat. Înțeleg că și dumneavoastră sunteți jurnalist. Nu mă amestecați în chestiuni dintr-acestea ieftine. Vă rog să nu îmi solicitați mie puncta de vedere, solicitați-i clientului (n.r. nimeni nu i-a solicitat avocatului un punct de vedere ci doar l-a întrebat dacă i-a trimis sau nu întrebările clientului său)”

Pe 05.03.2019, ofițerii IPJ Bihor coordonați de însuși Haniș Alin au descins la domeniul familiei Micula undeva după amiază la ora 16.00, perchezițiile făcându-se de obicei la prima oră a dimineții, și în mod paradoxal nu au găsit nici o armă la domiciliul lui Victoraș Micula.

Trei luni mai târziu pe 06.06.2019 la prima oră a dimineții, o echipă venită de la București a Direcției Generale Anticorupție din Ministerul Administrației și Internelor a descins la aceeași locație a familiei Micula și, tot în mod paradoxal, găsește trei arme de foc la domiciliul lui Victoraș Micula.

Cea mai șocantă ipostază a fost cea în care a tras cu arma automată AKM 47 în plin centru al orașului Oradea încălcând astfel în mod flagrant legea și atrăgând atenția organelor de urmărire penală care au început instrumentarea unui dosar penal.

Într-o serie de alte poze, care au apărut în presa locală din Oradea, Victor Micula apare cu un AKM 47 într-o mașină Ferrari.

DiscoverProject a intrat în posesia unei alte înregistrări video în care Victor Micula apare alături de alți prieteni ai săi împușcând ilegal un mistreț din elicopter și având asupra lor arme automate de tip AKM 47.

DISPUTA CU STATUL

În tot acest timp, European Drinks, aflată în insolvență, deținută de tatăl și unchiul lui Victor Micula, au câștigat, în urmă cu șase ani la Curtea de Arbitaj de la Washington, un proces împotriva statului român prin care trebuiau să primească circa 376 milioane de lei plus penalități pentru că le-ar fi fost anulate o serie de facilități fiscale pentru investiții în zone defavorabile.

În urmă cu circa o luna, Tribunalul UE a anulat o decizie a Comisiei Europene din 2015 care stabilea că plata despăgubirilor acordate European Drinks reprezenta ajutor de stat, fiind vorba tocmai de suma câștigată de frații Micula la tribunalul de la Washington.

În mod ciudat, pe propria pagină de socializare, Victor Micula se prezintă drept președinte al Transilvania General Import Export, care deține un procent de 20% din European Drinks SA. La registrul comerțului însă numele lui Victor Micula nu apare printre persoanele cu funcții de conducere în această firmă.

Cert este că, pentru o bună perioadă de timp, Victor Micula se înfățișa alături de tatăl și unchiul său la vizitele pe care aceștia le făceau în fabricile imperiului acestora din industria alimentară.

Victoraș Micula, stânga, inspectează alături de tatăl și unchiul său o investiție a European Drinks

Cei doi asociați ai European Drinks au fost acuzat ani de-a rândul că au o relație privilegiată cu statul român de pe urma căruia au beneficiat de o serie de facilități fiscale controversate. Actualmente, imperiul fraților Micula este în insolvență, fiind urmărit de creditori care doresc să-și recupereze banii dați acestei firme.